Nov. 17, 2023
Paradoxul iubirii

Sfinții, atunci când ne văd, nu se uită la umbrele și petele de rugină sufletească care ne întristează, ci la Cerul albastru și senin de dincolo de ele, zidit în noi de la Creație, după cum ne învață și părintele nostru, Sfântul Efrem Katunakiotul.
O minte treaza
O minte trează și ordonată ne conduce întotdeauna pe căile bune, cele care ne ajută să depășim obstacole și greutăți. Iar dacă îi adăgăm și rugăciunea, atunci ea ne poate conduce și mai departe, spre munții luminoși ai Împărăției n…
Smerenia sfinteniei
Oamenii Duhului se văd pe ei înșiși ultimii, nicidecum pe altă poziție. Acesta este, de altfel, și unul dintre reperele esențiale prin care, atunci când îi întâlnim, îi putem recunoaște, dincolo de orice camuflaj …










