April 12, 2024
Filtrarea gândurilor
După cum stăm și alegem cartofii toamna, sau arpagicul pe care-l plantăm cu bucurie primăvara, pentru a avea recolte bune, tot așa, sau de fapt, cu mult mai mult, trebuie să ne alegem gândurile noastre. Trebuie să le filtrăm, și să oprim accesul în străfundurile minții noastre a celor care nu sunt în regulă. Să ridicăm, cum ar spune un pasionat de calculatoare, un firewall, un „zid de foc” compus din rugăciuni spuse discret, dar des... și care nu permit trecerea dincolo de ele, a vreunui gând care nu poate sălășlui lângă numele lui Iisus.
Autor: Tudor-Călin CIOCA
Text: Valeriu R. BOB
Atentia la... neatentie
Cu adevărat, trebuie să fim atenți la „aerul duhovnicesc” pe care-l respirăm. Așa cum ne ferim, cu multă grijă uneori, de viruși, bacterii și orice alți posibili invadatori ai sistemului nostru imunitar, tot așa trebuie să ne ferim și de orice gându…
Ce înseamnă cu adevărat Cetatea Domnului? Tâlcuirea Sfântului Grigorie Palama
Înțelesul spiritual al „cetății” în care Hristos intră după vindecarea paraliticului depășește granițele geografice ale Capernaumului. Sfântul Grigorie Palama ne invită să privim această cetate nu ca pe un oraș de piatră, ci ca pe o oglindă a suflet…